Bucurestii Vechi

Periplul nostru in Piata Teatrului continua. Pe locul cuprins azi intre Hotelul Continental si scuarul din fata Teatrului Odeon, se gasea acum doua veacuri curtea Palatului Dumitrache Ghica, devenit dupa 1812 Curte Domneasca.

Colonelul Papazoglu istoriseste : ” … Eu am vazut intrarea in Bucuresti a doi domni : Alexandru Sutu [ultimul domnitor fanariot al Munteniei] , la 1818,  si Grigore Ghica, la 1823 [primul domn pamantean, dupa perioada fanariota]. Alexandru Voda Sutu isi avea Palatul Domnesc in Podul Mogosoaiei, in casele lui Constantin Ghica, zis si Bragadiru [fiul lui Dumitrache], caci era general civil rusesc. Dupa sosirea lui Voda la Palat, meterhaneaua [fanfara turceasca] se aseza in spatioasa curte, care era pe locul astazi al caselor Lahovary [unde avem azi Magazinul Yamaha] , pana in pravalia lui Resch giuvaergiul …”.

In anul 1855, Josef Resch, bijutier austriac, venit de mai multi ani in Bucuresti, construieste vizavi de vechiul Teatru National, dupa planurile arhitectului E.Wolsch, o cladire in care va locui si unde isi va stabili si atelierul [exista informatii ca anterior Resch locuise si isi practicase mestesugul intr-o cladire vecina, in Casa Bossel].

.

Casa Josef Resch [XXX]  in ianuarie 2010 :

.

.

Casa era masiva, avea trei etaje din momentul constructiei, ferestre mari, luminoase ; dupa cativa ani i s-a montat un ceas mare pe acoperis [in mod bizar, cladirea nu a avut initial balcoane, ci o mica veranda sau sacnasiu - balcon inchis  dupa moda turceasca (!) - intr-un Bucuresti care se occidentaliza de la o zi la alta].

Vedem fatada acestei cladiri [prim-plan dreapta] intr-o gravura din 1862 infatisand alaiul lui Cuza trecand pe Podul Mogosoaiei, prin Piata Teatrului :

.

Intr-o fotografie din 1873 luata din fata Teatrului vedem intreaga fatada a Casei Resch, alipita de cea a Hotelului Hugues :

.

O imagine a lui Szathmari din 1875-1878 ne arata Casa Resch cu ceas pe acoperis, in ansambul Pietei :

.

Josef Resch era un giuvaergiu iscusit si cautat pentru mestesugul sau de toti oamenii avuti din Bucuresti ; in curand va deveni furnizor al Casei Regale a Romaniei.

Trebuie mentionat ca Resch venise de la Viena si se stabilise in Bucuresti inca din 1839, infiintand un atelier pe Podul Mogosoaiei. Sub indrumarea sa s-au formau mai multe generatii de bijutieri de valoare.

Vom adauga ca in 1849 se stabileste in Bucuresti, venind din Germania, tanarul gravor in metale Karl Storck [ce mica e lumea !]  care isi va perfectiona mestesugul lucrand in atelierul lui Josef Resch [dupa doi ani, Storck va lucra intr-un atelier bucurestean care producea decoratiuni pentru fatadele si interioarele cladirilor : teracote, stucaturi s.a. ; in 1857 Storck va pleca la Munchen unde va studia arta sculpturala ; ulterior va reveni in Bucuresti unde va realiza statui ramase celebre, va fi profesor la Scoala de Belle-Arte si va forma noi sculptori].

Bustul marelui sculptor, impodobit cu semne masonice, la mormantul acestuia din Cimitirul Evanghelic :

.

In 1867 este mentionat functionand la unul din etajele casei Clubul Tinerimii, proaspat infiintat. Clubul avea ca obiectiv raspandirea in randul tinerilor a noutatilor din arta, stiinta si literatura [ulterior societatea isi va muta sediul in Casa Lahovary ce se va construi in apropiere, unde va fiinta pana cand regimul comunist il va desfiinta].

“Deasupra pravaliei lui Resch sedea si Ulysse de Marsillac [1821-1877, fost gazetar si profesor de franceza la Sf Sava, bucurestean prin adoptie si mare iubitor al orasului] francezul cu nespusa dragoste pentru tot ce era romanesc, cronicar nepretuit al Podului [Mogosoaiei], timp de un sfert de veac ( “Imi place uneori, seara, sa stau in placuta veranda a d-lui Resch si sa privesc strada …  “)  si lucru rar, a stiut sa priveasca [ziarele scoase de el, intai "La voix de Roumanie", apoi "Le journal de Bucarest" aveau redactia tot in Casa Resch].

In anii 1880, casa a fost cumparata de omul de afaceri Grigore Eliade, reparata si transformata in hotel ; i se adauga balcoane si alte dotari hoteliere : se va numi Hotel English [atelierul de giuvaergerie al lui Resch a functionat mai departe in niste odai ale cladirii]. Anterior “… Grigore Eliade statuse la Hotelul Otetelesanu, peste drum [azi blocul cu Sala Savoy a Teatrului de comedie] … si era “fiul unui carciumar bogat din piata, de unde si porecla de “Carciumarescu” ce i se daduse … cu totul incult, dar destept si intreprinzator … urmand norocul partidului liberal” [ne spune Gh.Crutzescu]. “Eliade … era extraordinar de angloman : hainele, ghetele, mobila din casa, toate le aducea de la Londra … de aceea a botezat Hotelul English”.

Au circulat mai multe anecdote cu Eliade :

*** Intr-o seara, la un bal mascat de la Sala Bossel [aflata la cativa pasi distanta] doi amici, Manolache Culoglu [viitor prefect al Politiei Capitalei]  si Costica Bunescu au flirtat cu doua masti [doua fete nostime, mascate]  si le-au invitat sa supeze la Restaurantul Hugues. Eliade prinde din zbor discutia si-i invita alaturi, la el, la Hotelul English : “… curcan rece este, sampanica este …”. A doua zi Eliade il vede la Fialkowsky pe Culoglu si ii cere banii pe consumatie : “Stii ca ai sa-mi dai doi poli ?” … ‘bine, eu iti dau” spuse Manolache, “dar lui Bunescu sa nu-i ceri, cum e el mai nervos, te …”

*** Odata, la tribunal, in timpul unui din multele procese pe care le avea, Eliade este intrebat de presedinte ce profesie are ; acesta raspunde :

“- Melionar !

“- Asta nu-i profesie”, il atentioneaza judecatorul.

“- D-le Presedinte, n-o fi, dar buna e !” [In acei ani, Eliade primise, cu proptele politice, antrepriza mai multor lucrari in Bucuresti si in tara, care l-au imbogatit ; printre lucrari, documentele timpului pomenesc realizarea canalizarii orasului Galati ; lucrarea a fost defectuos realizata si au urmat numeroase procese cu Primaria Galatiului].

Pe la 1900 Hotelul avea alti proprietari.

1906 – tarani si preot veniti din satele tarii la Expozitia Jubiliara :

.

1908 – Hotelul English si cladirile din fata Teatrului National ; pe Calea Victoriei are loc o manifestatie sau o parada militara :

.

1925 – Hotelul English [XXX] a ajuns vecinul unei cladiri impozante [vom vorbi despre ea] :

.

1928 :

.

1935 – Hotelul [dreapta] va asista la noile prefaceri ale Pietei ; imobilele Fialkowsky si Vanic [in fundal] vor fi demolate si inlocuite de blocuri :

———–

Hotelul English nu a fost niciodata de mare clasa ; camerele prea mici pentru un hotel ultracentral si dotarile ramase rudimentare, ca si restaurantul mediocru au facut pe noii proprietari ca dupa Primul Razboi sa “rentabilizeze” activitatile acestui imobil fara a face cheltuieli prea mari. Hotelul a fost transformat in bordel, activitatile “specifice” desfasurandu-se in spatiul din spate. Hotelul este strabatut de Pasajul English care leaga Calea Victoriei de Str Academiei. Ulterior s-a numit simplu Pasajul Englez si are o alcatuire arhitectonica asemanatoare Pasajului Macca-Villacrosse. Urmarind succesiunea imaginilor de mai sus [1908, ... 1935]  vedem cum se renunta la firma de “Mare Hotel” si se adauga firma “Pasagiul English” spre a atrage atentia ca activitatea de baza are loc in spate, la etajele pasajului. La parter erau pravalii si ateliere.

La sfarsitul anilor ‘30, nepotii bijutierului Resch, Carol si Heinrich Resch aveau atelierul tot la parterul imobilului [in pasaj] : ” … Astazi imobilul este proprietatea statului, dar pravalia a ramas nemiscata, in acelasi loc, si fratii Resch, credinciosi numelui si negotului lor, urmeaza frumoasa cale de munca cinstita inceputa de bunicul lor acum 90 de ani”.

Cladirea fostului hotel, afectata si ea de bombele cazute in 1944 in Piata Teatrului, a fost rezidita in lunile de dupa razboi. Bordelul a functionat pana in 1947-1948 cand a fost desfiintat de autoritatile comuniste.

In anii ‘80, la parterul de pe Calea Victoriei a fost “Cofetaria Teatrului”. Pasajul exista si azi, etajele sunt ocupate de locatari, iar la parterul sau sunt mici magazine, baruri si ateliere.

——————-

REMARCA. Fatada imobilului si-a pierdut de mult farmecul [iar cladirea, candoarea ...]. Din frumusetea de la 1870 nu a mai ramas nimic :

——————-

VA URMA.