Bucurestii Vechi

Calatoria noastra in Piata Teatrului continua. Priviti aceasta fatada anosta, parca de bloc comunist, lipita de cea monumentala a Continentalului : o cladire de care nu se mai vorbeste de mult. Cine si-ar inchipui ca intre aceste ziduri au functionat, intr-o vreme, la preturi pariziene, cel mai luxos hotel si cel mai rafinat restaurant al Bucurestilor ?

———————–

Acum doua sute de ani, pe terenul din fata Novotelului se intindea curtea Palatului marelui ban Dumitrache Ghica, devenit in 1812 Palat Domnesc [cladirea se gasea pe locul Scuarului K.Ataturk din fata Teatrului Odeon de azi].

Una din intamplarile memorabile petrecute aici a avut loc in 1830. Ionita zis “Tunsu”, fost paracliser la Biserica Sf Voievozi [de pe Calea Grivitei], apoi ostean al lui Tudor Vladimirescu, devenit pe urma haiduc, a fost ranit si prins de potera la Podul Grozavesti. “Tunsu” a fost adus in acest loc, la garnizoana ruseasca care era instalata in curtea Palatului Ghica si dat in grija doctorilor. Suntem in anii ocupatiei si guvernarii ruse [perioada Regulamentelor Organice] : generalul Kiseleff, caruia haiducul ii crutase o data viata, poruncise ca Ionita sa nu fie omorat ci doar prins si intemnitat.  Cu toata ingrijirea, haiducul va muri, totusi, din cauza ranilor.

———–

Reproducem schita Pietei Teatrului, asa cum era acum 150 de ani :

In anii 1858-1860, pe locul grajdurilor consulatului austriac, langa Casa Iancu Ghica [azi Hotel Continental], vizavi de Teatrul cel Mare,

francezul Donat Hugues construieste pe Podul Mogosoaiei un hotel care ii va purta numele, Hotelul Hugues, unul din primele hoteluri ridicate in Bucuresti.

Cladirea avea doua etaje si 40 de camere amenajate luxos, majoritatea cu vedere spre Piata. Hugues a fost primul hotel, in adevaratul sens al cuvantului, de pe Calea Victoriei. Restaurantul hotelului era de inalta clasa si avea specific frantuzesc.

Desi in scurta vreme va fi concurat de vecinul sau, Hotelul Brofft, totusi : “… aici era restaurantul cel mai pretuit, aici se aduna toata boierimea si toti chefliii de calitate ai vremii [C.Bacalbasa]“.

Intr-o vreme, pranzurile domnitorului Cuza au fost pregatite de Restaurantul Hugues.

In 1866, pe 11 februarie, in noaptea abdicarii fortate a lui Alexandru Ioan Cuza, intr-o incapere a Restaurantului Hugues a fost sechestrat prefectul de politie al domnitorului, Alexandru Beldiman [Beldiman a ramas un adept si un nostalgic al lui Cuza si in acelasi timp, un inamic al principelui Carol ; in 1872 a infiintat la Iasi ziarul republican "Adevarul" care apare si azi ; in 1888 gazeta va fi transferata la Bucuresti ; o mica strada care leaga Bd Elisabeta cu Str Eforiei poarta numele ziaristului].

In 1867 se inaugureaza primul trotuar din Bucuresti (!) : se intindea pe Podul Mogosoaiei de la Casele Slatineanu [azi Capsa], prin Piata Teatrului si tinea  pana la Gradina Episcopiei [azi Ateneul Roman si parcul din fata] : “… este un progres imens ; inainte nu puteai iesi decat cu trasura … incep plimbarile pe jos si vizitele simple in costum de plimbare [Marsillac]“.

.

In anii 1868-1869 cand a fost sufleur si copist la Teatrul National, Eminescu a locuit in spatele Hotelului Hugues, in casa actorului Mihail Pascaly.

.

Dupa 1870, gasim ca nou proprietar pe francezul Edouard Bourgeois, care se va ingriji de pastrarea faimei hotelului si restaurantului.

———————

In 1870, lui Nicu Cretzeanu, “fecior de boier” , care era “un colos de om”, “gourmand si gourmet”, amicii ii fac o farsa. Bacalbasa povesteste : “Intr-o zi, intrand in birtul Hugues, unde manca de obicei, vede pe galantar o farfurie plina cu niste raci mari de toata frumusetea. Frecandu-si mainile cu satisfactie, Cretzeanu porunceste :

- Duceti farfuria cu raci la masa mea.

- Nu se poate, coane Nicule, ii spune maitre d’hotel, fiindca sunt deja luati.

- Cum se poate ?  Cine i-a luat ?

- Un domn Negroponte de la Galati. Cum a vazut racii, i-a cumparat pe toti si i-a platit …”

Nicu Cretzeanu iese furios din local, cheama cu un semn pe muscalul sau favorit si vrea sa se urce in trasura :

“- Sarut mana, coane Nicule, azi nu sunt slobod.

- Cum ?  Ce?

- Da, cuconas, sunt angajat pentru trei zile de cuconasul Negroponte din Galati”.

Cretzeanu nu mai poate de suparare si vorbeste singur, nemaiintelegand nimic :

“- Negroponte !  Iar Negroponte ?! “.

Nu trece mult si conul Nicu vede trecand prin Piata Teatrului un precupet avand in maini doua cutii deschise cu icre proaspete de morun :

“- Cum dai icrele, Vasile ?

- Nu sunt de vanzare, sa traiti coane Nicule, sunt vandute.

- Cum vandute ?! … Cui le-ai vandut ?

- … unui domn Negroponte din Galati ; i le duc alaturi, la hotel [Hugues]“.

Nicu Cretzeanu sta sa explodeze de furie. Seara revine la restaurantul Hugues, si, desi era luna ianuarie, vede in galantar o trufanda – un miel :

“- Sa-mi pui o ciosvarta la frigare imediat !

Chelnerul-sef se apropie politicos :

- Nu putem, coane Nicule, mielul nu mai este al nostru, l-a cumparat domnul Negro…

- …ponte ! Iar Negroponte ?!  Toata viata o sa ma persecute Negroponte asta ?! …”.

Mananca totusi ceva si trimite chelnerul vizavi, la Teatrul National, sa-i plateasca biletul pe care-l rezervase pentru locul favorit ; stupoare, biletul era vandut !  Furios, traverseaza Piata si merge direct la casierul Teatrului :

“- … In sfarsit, cui l-ai vandut ?

- … este un strain, il cheama Negroponte …

- Da-mi un bilet alaturi”.

Cretzeanu intra in sala si vede pe scaunul sau favorit  “o matahala “. Se aseaza alaturi, spectacolul incepe si Negroponte se tot foia pe scaun, lovindu-l cu cotul in coaste si calcandu-l pe picioare ; la un moment dat Cretzeanu nu mai suporta :

“- Pardon, domnule, dumneavoastra sunteti domnul Negrponte ?

- Ce fel, coane Nicule, nu ma cunosti ?  Eu sunt Tanase” [barbierul tigan al lui Nicu Cretzeanu fusese deghizat si angajat de amici pentru farsa].

——–

In 1873, Hugues era cel mai scump hotel din Bucuresti : o camera era 15 franci pe zi, in timp ce la hotelurile mai modeste, 2 franci sau mai putin.

.

In acei ani Ulysse de Marsillac scrie despre terasa restaurantului : “… pomii sunt stufosi … fantanile limpezi, fetele de masa albe, si fizionomia in totul frantuzeasca”.

Iar Crutzescu adauga : “… Hugues … cel mai bun restaurant din Bucuresti. Iarna birtul era intr-o sala mare, care da pe Podul Mogosoaiei, iar vara, intr-o gradinita mica, cu un bazin in care inotau pestii pe care puteai sa-i alegi de vii”.

.

In 1882, directorul hotelului il angajeaza pe cel mai celebru bucatar parizian, pe Trompette, care fusese ani de zile bucatarul personal al lui Leon Gambetta.

.

In 1887  George Riegler deschide la parterul hotelului o cafenea si o cofetarie. Localul va fi unul de succes iar hotelul va functiona in continuare la etaj.

O fotografie a vremii (1892) surprinde in Piata Teatrului, in fata hotelului, o manifestatie de solidaritate cu miscarea memorandista a romanilor ardeleni, organizata de studentii Universitatii bucurestene :

.

Alta imagine, de la inceput de veac XX, ne infatiseaza Teatrul National cu fatada destul de neangrijita, statia de trasuri si hotelurile de vizavi [observam o alta manifestatie, a carei semnificatie nu o stim, dar care dovedeste iar ca Piata Teatrului era cel mai important loc public al Bucurestilor] :

.

Bacalbasa caracterizeaza noua cafenea : ” … localul Riegler, locul de intalnire a societatii elegante … Riegler, cofetarie celebra … cu salita din fund, unde se dadeau, si nu se tineau intotdeauna, atatea intalniri, pe vremea cand eram studenti”.

.

1908 – loc de promenada, de cumparaturi si de etalat toaletele pentru doamne si domnisoare ; florarese si vanzatori de fructe in fata hotelului :

.

Romania intra in Primul Razboi mondial ; promenadele se raresc din cauza restrictiilor de circulatie :

.

In decembrie 1916 capitala este ocupata de trupele germane ; cativa ostasi romani luati prizonieri sunt dusi spre arest prin fata hotelurilor Hugues si Continental :

.

Dupa razboi, proprietarul adauga cladirii inca un etaj.

.

Anii trec, cafeneaua Riegler ramane un loc select, dar alte “cafeuri” o concureaza : Corso [in cladirea Jockey-Clubului, din Piata Palatului Regal],  Capsa, Cafe Royal [in Hotelul Louvre, azi Capitol]. Hotelul Hugues ajunge o amintire – hoteluri noi si confortabile au aparut pe Calea Victoriei, pe Str Regala si pe Bd Bratianu.

In 1940 cladirea are alti proprietari : “… Casa … mai poarta inca urmele literelor, scoase de mult, a unui nume atat de cunoscut bucurestenilor : Riegler …”.

Cel de-al doilea razboi se apropie de sfarsit, dar aceleasi bombe care au distrus in august 1944 Teatrul National, au afectat puternic si Casa Riegler de vizavi.

Dupa razboi cladirea va fi refacuta. Cum ?  Simplu !  Chiar prea simplu !  Noua fata nu a mai pastrat nimic din vechea frumusete :

—————–

VA  URMA.