Dacǎ fotografia despre care vom vorbi ar fi parţial acoperitǎ,

0.

ea ar putea face parte foarte bine dintr-un set de imagini în care trebuie identificatǎ zona, ca în cele douǎ teste anterioare.

.

Vom arǎta însǎ imaginea întreagǎ, spre a putea vorbi despre un colţ de Bucureşti, aşa cum arǎta acum aproape un veac.

1.

.

Este vorba de o carte poştalǎ apǎrutǎ, probabil, în anii Primului Rǎzboi Mondial, sub ocupaţia germanǎ. Este o perspectivǎ spre Dealul Mitropoliei şi spre fosta mahala Antim, realizatǎ de pe Palatul fostei Prefecturi de Ilfov ridicat pe locul unui palat al Ghiculeştilor. Imaginea este traversatǎ oblic de cheiul drept al Dâmboviţei.

În fundal stânga zǎrim turlele Bisericii Mitropolitane şi Palatul Adunǎrii Deputaţilor construit în 1907 dupa proiectul arhitectului Dimitrie Maimarolu pe locul vechii sǎli şi a chiliilor ce se gǎseau lângǎ Mitropolie.

Imediat dedesupt recunoaştem turla şi cupola Bisericii Sf.Ilie Rahova.

2

.

Şi mai jos este Piaţa Senatului provenitǎ din exproprierea şi demolarea Palatului Brâncovenesc în anul 1912,

3

unde începuserǎ excavaţiile şi se turnase deja fundaţia unei clǎdiri ce urma sǎ fie Senatul României. Lucrǎrile la Palatul Senatului, care ar fi trebuit ridicat dupǎ planurile aceluiaşi Dimitrie Maimarolu, au fost întrerupte în anii Primului Rǎzboi, apoi în anii interbelici au apǎrut alte prioritǎţi, aşa încât din lipsǎ de fonduri Senatul nu a mai fost niciodatǎ construit, însǎ acest spaţiu cuprins azi între imobilele Adriatica-Trieste şi Agricola Fonciera pe malul stâng al Dâmboviţei şi Biserica Sf.Spiridon Vechi pe cel drept, a purtat câteva decenii numele de Piaţa Senatului.

4.

Acest loc s-a mai numit apoi Piaţa Splaiului, Piaţa Operetei, iar azi, Piaţa Naţiunilor Unite. Folosind chiar vechile temelii ale iluzoriului Senat, aici s-a ridicat în 1959 blocul-turn “Gioconda”

5.

.

În centrul imaginii

6

recunoaştem casa construitǎ de prosperul chiristigiu Oprea Soare în anii 1910-1914 dupǎ proiectul arhitectului Petre Antonescu. Dupǎ naţionalizare casa a îndeplinit diverse funcţii, printre care şi pe cea de restaurant – Restaurantul “Bucur”. Dupǎ 1990 aici a fost Casa Bucur şi Casino Bucur, iar dupǎ recuperarea în instanţǎ a clǎdirii de cǎtre moştenitorii în drept, a devenit “Hanul Berarilor”.

Dedesupt vedem clǎdirea fostei Sǎli de Gimnasticǎ şi Scrimǎ care în anii ’20 avea sǎ fie modificatǎ şi transformatǎ în Teatrul Regina Maria (devenit în anii ’50 Teatru de Operetǎ, a fost demolat în 1986). O întâmplare tragicǎ petrecutǎ între pereţii acestei Sǎli a avut loc în toamna anului 1897, când în urma duelului dintre fruntaşii conservatori Nicu Filipescu şi George Em.Lahovary, încǎlcându-se unele reguli din “Codul Dueliştilor”, acesta din urma a fost ucis. Dupǎ câţiva ani, prinţesa Zoe Şuţu, o prietenǎ de familie, a ridicat în faţa intrǎrii Sǎlii de Gimnasticǎ şi Tir un monument care sǎ aminteascǎ mereu de acest eveniment trist ; este o fântânǎ care poartǎ deasupra bustul fostului director şi proprietar al gazetei “L’Independence Roumaine”, G.Em.Lahovary (la rândul sǎu, Nicolae Filipescu se afla la conducerea ziarului “Epoca”). Mǎrind mai mult imaginea noastrǎ, putem observa aceasta fântânǎ-monument.

7.

.

Dupǎ demolarea Teatrului de Operetǎ şi a întregii zone, monumentul a reapǎrut în anii ’90 în spatele blocului “Gioconda”, în pǎrculeţul pe care acum câţiva ani s-au ridicat Aşezǎmintele Nadia Comǎneci ; atunci statuia-fântânǎ a fost reamplasatǎ în faţa blocului-turn:

8.

9.

10.

.

În partea superioarǎ a fotografiei putem observa turlele Bisericii Antim

11

.

În dreapta, în plan mai apropiat, este Biserica Sf.Apostoli

12

.

Din splai, chiar din faţa Sǎlii de Gimnasicǎ şi Scrimǎ începea odatǎ  Strada Azilul de noapte,

13

din care azi, dupǎ demolǎrile şi sistematizǎrile din anii ’80, mai existǎ doar o rǎmǎşiţǎ numitǎ Str. Operetei, care se terminǎ, ca şi vechea stradǎ, în faţa Casei “Bucur”, la întâlnirea strǎzilor Apolodor şi Poenaru Bordea. Hartǎ de la sfârşitul anilor ‘30:

14.alex galmeanu.harta 1936

.

Vizavi de Sala de Gimnasticǎ şi Scrimǎ se gǎseau Azilul de noapte şi cantina sa, numitǎ Ospǎtǎria comunalǎ, ambele aparţinând Primǎriei (foto 13).

În lucrarea sa “Bucureştiul în 1906”, Frederic Damé ne documenteazǎ competent: “Comuna … are pe cheiul Dâmboviţei un azil de noapte unde nefericiţii, care nu au un loc unde sǎ doarmǎ, gǎsesc un pat şi o cinǎ caldǎ. În 1905 au fost cazaţi aici 6.443 de bǎrbaţi şi 3.584 de femei … Alǎturi de Azilul de noapte se aflǎ Ospǎtaria comunalǎ, întreţinutǎ de asemenea de oraş şi unde oamenii nevoiaşi pot lua o masǎ consistentǎ la preţul de 0,25 lei pentru clasa I şi de 0,60 lei pentru clasa a II-a. Meniul pentru clasa I se compune dintr-un sfert (o jumǎtate de livrǎ) de pâine, o supǎ şi felul doi, preparat întotdeauna cu carne şi legume. Meniul pentru clasa a II-a este acelaşi, completat cu fripturǎ şi cu vin. În plus, mesele au faţǎ de masǎ şi se dau şi şervete. Ospǎtǎria a fost inauguratǎ în 1889, fiind înfiinţatǎ din beneficiul din serbǎrile populare, şi a furnizat în 1905  5.505 mese de clasa I şi 63.261 de clasa a II-a …”.

*****Citind cu atenţie pasajul de mai sus, putem observa ce ne-a adus veacul de “civilizaţie” scurs de atunci. Amǎrâţii oraşului puteau mânca cu bani foarte puţini un meniu complet, stropit cu vin, beneficiind de faţǎ de masǎ şi şervet, ambele din pânzǎ (pe atunci) ; o masǎ ca la nuntǎ, doar cǎ lipseau lǎutarii. Deci, cu numai 18 lei pe lunǎ un sǎrac putea mânca zilnic un meniu complet incluzând vin, în condiţii foarte decente şi igienice.

Era scumpǎ, în banii de atunci, o masǎ la Ospǎtǎria comunalǎ? Tot Frederic Damé ne ajutǎ sǎ cunoaştem valoarea leului de acum 100 de ani:

- salariul lunar al primarului Capitalei era de 12.000 lei, iar a adjunctului, de 9.000 lei

- pâinea de 1 Kg costa 0,22 lei (era pâine fǎrǎ aditivi : coloranţi, conservanţi etc.)

- kilogramul de carne de porc costa 0,90 lei (animale crescute fǎrǎ hormoni şi hrǎnite natural, în vremea aceea)

- 1 litru de vin de vin de Odobeşti sau de Panciu costa 0,45 lei (vin natural, fǎrǎ conservanţi, stabilizatori, antioxidanţi, coloranţi etc.).

Bineînţeles cǎ primarul avea un salariu mare, dar un amǎrât cu un venit de 660 de ori mai mic ca al sǎu (12.000 lei : 18 lei), putea lua zilnic o masǎ completǎ.

Cât despre feţele de masǎ din pânzǎ şi şervetele tot din pânzǎ, azi s-ar putea sǎ le gǎsim doar în restaurantele cele mai scumpe (deşi nu sunt sigur), acolo unde putem merge, eventual, o datǎ la câteva luni, şi anume în ziua de salariu.

—–

Sala de mese a Ospǎtǎriei comunale (se observǎ sistemul de iluminat alimentat cu “gaz aerian”)

15.Ospataria Comunala a Azilului de noapte 1906

.

Vederea cheiului drept, din direcţia Cǎii Victoria, într-o panoramǎ aerianǎ din 1926

15x.Bucuresti 550 de ani

.

Trecem pe celǎlalt mal al Dâmboviţei şi folosim harta cadastralǎ din 1911 a zonei  (F – locul fotografului, dungi roşii subţiri – câmpul unghiular al fotografiei)

16.1911

17.prop Soc.Dacia,prop Prager,^Polizu_[Raureanu

Remarcǎm o proprietate a Societǎţii Dacia, o proprietate a lui Sigmund Prager (foarte aproape de curtea casei din Calea Victoriei!) şi o casǎ a familiei Polizu, imobile vizibile şi în planul apropiat al fotografiei noastre

18

.

Aceste trei imobile existǎ şi azi.

Proprietatea Societǎţii Dacia, vǎzutǎ din colţul Str.Ilfov cu Splaiul (recunoaştem “rotunjimile” clǎdirii vizibile şi în ultimele douǎ imagini)

19

.

Proprietatea S.Prager, alipitǎ de cea a Soc.Dacia, vǎzutǎ din Str.Râureanu

20.

.

Casa Polizu, în formǎ de “felie de tort”, adaptatǎ colţului ascuţit

21.

.

Proprietatea Soc. Dacia şi casa Polizu, fotografiate împreunǎ

22.

.

Din nou fotografia iniţialǎ, completatǎ cu obiectivele discutate

23.

.

Unghiul fotografiei vechi pe harta actualǎ

24.2010

.

Iatǎ cǎ pe malul stâng al Dâmboviţei, în perimetrul ultracentral al strǎzilor Ilfov şi Râureanu, am descoperit un mic colţ de Bucureşti, rǎmas neschimbat dupǎ 100 de ani, în timp ce malul celǎlalt este azi de nerecunoscut.

—–