Bucurestii Vechi

X11. prezintǎ în prim-plan colţul Casei Iancu Cretzeanu de pe Calea Victoriei, la parterul cǎreia se afla, acum mai bine de un veac, cunoscuta bǎcǎnie de delicatese a lui Constantin Ciobanu (fotografia este din primii ani dupǎ 1900, poate în zilele Expoziţiei Jubiliare din 1906, când au sosit în Bucureşti sǎteni din toate colţurile ţǎrii)

Casa Cretzeanu se gǎsea vis-a-vis de vechiul Palat Regal, la colţul Cǎii Victoria cu Strada Vǎmii (ulterior denumitǎ Strada Vienei, datoritǎ Consulatului Austro-Ungar, apoi Strada Wilson în anii interbelici, dupǎ numele preşedintelui american Woodrow Wilson, apoi Strada Serghei Kirov, în anii ’50, dupǎ numele unui cunoscut activist sovietic, apoi Strada Oneşti în anii ’60-‘80, iar acum Strada Dem Dobrescu, dupǎ numele unui fost primar al Capitalei). Deci, peste drum de Casa Cretzeanu se gǎsea Casa Golescu, devenitǎ apoi Palat Domnesc, apoi nucleul Palatului Regal  [Paul Lindenberg ne descrie prima impresie pe care “palatul” i-a fǎcut-o în mai 1866 principelui Carol, care, intrat în Bucureşti şi însoţit de generalul Golescu şi de trupa de cavalerie, mergea pe Podul Mogoşoaiei spre Mitropolie, unde avea sǎ depunǎ jurǎmântul : tânǎrul principe “îşi întrebǎ însoţitorii ce casǎ este aceea, la care, cam deconcertat, generalul Golescu rǎspunse: <Este palatul>. Dar principele crezu cǎ n-a înţeles bine şi întrebǎ; <Unde este deci palatul?>, la care generalul ... arǎtǎ spre casa cu un singur etaj, lipsitǎ de orice podoabǎ” ].

Dupǎ Casa Cretzeanu se vede fosta Casǎ Assan, transformatǎ spre 1880 în Hotel Metropole

.

Bǎcǎnia C.Ciobanu aparţinuse anterior la fel de celebrului bǎcan Colţescu, la care Ciobanu fusese în tinereţe “bǎiat de prǎvǎlie”. Gh.Crutzescu ştie multe despre aceastǎ “instituţie unicǎ” în Bucureştii sfârşitului de veac XIX ; în simandicoasa prǎvǎlie protipendada bucureşteanǎ gǎsea “trufandale de-ţi lǎsa gura apǎ, cu mistreţi şi cǎprioare atârnate întregi în prag, cu mormane de iepuri şi de potârnichi, cu chisele cu icre, cu tejgheaua cu aperitive, armonioasǎ ca o naturǎ moartǎ olandezǎ, cu bǎieţii atât de sprinteni, care jongleazǎ cu şpriţurile şi umplu dintr-o singurǎ mişcare doi ţapi …”.

Colţescu “fǎcuse o avere frumoasǎ în timpul rǎzboiului de la 1877-78, când cererea ruşilor dupǎ şampanie era atât de mare, încât Colţescu se apucase sǎ fabrice Pomery şi Cliquot chiar în pivniţa casei [!!!]”.

Faima şi prosperitatea bǎcǎniei Colţescu sunt dovedite de mǎrturisiri din epocǎ : “s-a primit odatǎ, la Palat, o scrisoare, cu adresa <M.S. Regelui, la Palatul Regal, în faţa bǎcǎniei lui Colţescu [!!!]>”.

Dacǎ aveai o bancnotǎ de 1000 de lei, nu aveai unde s-o schimbi în tot oraşul decât la Colţescu sau la Banca Naţionalǎ!

Spre 1890 Colţescu s-a sinucis de supǎrare, dupǎ ce a vǎzut cǎ fiul sǎu deschisese chiar alǎturi “o bǎcǎnie concurentǎ”. Afacerea a fost preluatǎ de Ciobanu.

Casa aparţinea urmaşului unei vechi familii boiereşti, Iancu Cretzeanu, licenţiat în drept la Paris, judecǎtor de instrucţie la Tribunalul Ilfov. Soţia sa “coana Mariţa Cretzeanca nu ieşea niciodatǎ pe jos. Primea în toate zilele, lungitǎ pe canapea în salonul cel mare, cu o dantelǎ pe umeri şi, în picioare, pantofi de mǎtase neagrǎ”.

.

Revenim la fotografia X11. În spate se vede casa caimacamului Iancu Manu, care a fost expropriatǎ împreunǎ cu alte imobile vecine şi demolatǎ ; pe acest teren s-a ridicat Fundaţia Carol I. Într-o fotografie realizatǎ dupǎ câţiva ani, recunoaştem în dreapta balconul Casei Cretzeanu, iar în spate, Fundaţia

.

Casa Cretzeanu a fost dǎrâmatǎ în 1908 şi pe locul ei a fost ridicatǎ clǎdirea Bǎncii Naţiunii

.

În 1921-22 banca a dat faliment; falimentul a fost rǎsunǎtor, cu ecouri şi implicaţii financiare internaţionale ; articol în ziarul New York Times, 1 ianuarie 1922

În anii urmǎtori, aici a funcţionat Banca Danubiana. Interesant este cǎ bǎcǎnia lui Ciobanu, dupǎ dǎrâmarea Casei Cretzeanu, a continuat sǎ-şi desfǎşoare activitatea la parterul edificiului bǎncii!!!

Chiar şi reclamele interbelice dovedesc continuitatea Bǎcǎniei Ciobanu în acest loc:

.

X12. ne prezintǎ intrarea în Palatul Universul în 1934, la festivitatea sǎrbǎtoririi a 50 de ani de la înfiinţarea ziarului

Pe faţada clǎdirii, observǎm firma Societǎţii DISCOM, care şi-a avut sediul tot aici. DISCOM a luat fiinţǎ în 1931, dupǎ intrarea în incapacitate de platǎ şi în stare de faliment a Bǎncii Marmorosch-Blank în anii Marii Crize. Atunci, Banca Naţionalǎ a ajutat pe mai multe cǎi banca sǎ iasǎ din dificultate. Pentru a se redresa, Banca Marmorosch-Blank a obţinut din partea statului concesiunea monopolului tutunului şi sǎrii, tocmai obiectul de activitate al Societǎţii DISCOM, care a fost condusǎ de Aristide Blank, şi el bancher, fiul lui Mauriciu Blank.

.

X13. ne înfǎţişeazǎ o panoramǎ a Bulevardului, luatǎ din Hotelul Bristol aflat şi azi la colţul cu Str.Academiei. În stânga vedem Hotelul Bulevar, Eforia Spitalelor Civile (azi Primǎria Sect.5), Ministerul Lucrǎrilor Publice (azi Primǎria Municipiului) şi vechea Imprimerie a Statului. În dreapta, Palatul Tipografiei şi Editurii Minerva, alipit de Casa Petrovici (colţ cu Calea Victoriei) în care a funcţionat ulterior Clubul Partidului Ţǎrǎnesc.

Imaginea este din anul 1910, ceea ce explicǎ absenţa Cercului Militar.

.

O fotografie aerianǎ aratǎ dispunerea acestor clǎdiri câţiva ani mai târziu

“Minerva” aparţinuse prinţului Gh.Gr.Cantacuzino zis “Nababul” (fost Primar al Capitalei, fost Ministru al Lucrǎrilor Publice, fost Ministru de Finanţe, fost Ministru de Interne, fost Preşedinte al Adunǎrii Deputaţilor, fost Preşedinte al Senatului, fost Preşedinte al Partidului Conservator, fost Prim-ministru). Printr-un gest considerat în epocǎ nepatriotic, în anii ezitǎrilor României de a intra în Marea Conflagraţie, Cantacuzino a vândut Tipografia şi Editura Minerva unui grup german de interese.

Astfel “Minerva” a ajuns sub influenţa Lojei Marelui Orient. Cantacuzino însuşi era bine cunoscut ca francmason

Aşa încât, în glorioasele dar frǎmântatele zile ale lui decembrie 1918, între zidurile “Minervei” a fost orchestratǎ în scop destabilizator revolta muncitorilor tipografi din 13 decembrie. Agenţi bolşevici plǎtiţi de “Minerva” au tras asupra trupelor venite sǎ menţinǎ ordinea şi apoi s-au fǎcut nevǎzuţi. Urmarea a fost împuşcarea în plinǎ stradǎ a mai multor manifestanţi.

În fotografia X13. putem observa la parterul editurii atelierul fotografic FOTOGLOB ce aparţinea unui urmaş al doctorului mason Iuliu Barasch.

În anii ’20, pe locul “Minervei” s-a construit sediul Editurii şi Librǎriei Cartea Romaneascǎ, adevǎratǎ citadelǎ a popularizǎrii operelor scriitorilor şi poeţilor naţionali în toate colţurile României Mari

.

Atelierul FOTOGLOB lucra acum pentru “Cartea Româneascǎ”

.

X14. ne prezintǎ o imagine în lungul Str.Academiei, spre capǎtul ei, unde zǎrim Fundaţia Carol I ; în stânga este spatele Bǎncii Naţiunii, în dreapta – gardul vechii Şcoli Superioare de Rǎzboi (vreau sǎ specific aici cǎ tramvaiul 15 a circulat mereu pe întreaga lungime a Strǎzii Academiei, pânǎ în anii ’40, când a fost desfiinţatǎ).

.

X15. ne înfǎţişeazǎ sediul Editurii “Cartea Româneascǎ” dupǎ bombardamentele aliate din aprilie 1944, dupǎ ce în anii ’30 clǎdirea iniţialǎ fusese modificatǎ şi supraetajatǎ. La unul din etaje funcţiona sala de expoziţii şi conferinţe “Principesa Ileana”.

Observǎm cǎ fotografiile X15. şi X13. se referǎ la acelaşi loc de pe Bulevard.

———————–

ARTICOLUL  VA  CONTINUA.